vineri, 31 iulie 2009

AVAS schimbă strategia de privatizare pentru Avioane Craiova

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) va realiza în perioada următoare în regim de maximă urgenţă, în baza consultărilor cu reprezentanţii Comisiei Europene, o nouă strategie de vânzare a societăţii Avioane Craiova SA, potrivit unui comunicat emis astăzi de autoritate. Autoritatea a luat această decizie ca urmare a faptului că astăzi valabilitatea ofertei de privatizare pentru S.C. Avioane Craiova S.A. a expirat, fără ca AVAS şi Alenia Aeronautica să ajungă la o înţelegere pentru finalizarea tranzacţiei. În acelaşi timp, prin HG 763/2009 AVAS a fost mandatată să continue procesul de privatizare a S.C. Avioane Craiova S.A., în numele şi pentru Ministerul Economiei, până la data de 14 octombrie 2009.

Terenuri de sport în centrul Craiovei

Primăria Craiova lansează mâine campania "Punem oameni şi lucruri în mişcare". În cadrul acestei campanii, în perioada august 2009 - octombrie 2009, la sfârşit de săptămână, în zona centrală a oraşului vor fi amplasate terenuri de streetball (destinate jocului de baschet) şi terenuri de fotbal. De mâine, pe strada A.I. Cuza vor fi montate primele două terenuri de sport, respectiv cele de streetball, urmând ca de sâmbătă, 8 august, să fie amplasate şi terenurile de fotbal. Amatorii de sport vor putea folosi terenurile în zilele de sâmbătă şi duminică, între orele 9.00 şi 23.00.

Vor dispărea clase din toamnă

397 de clase au fost aprobate de Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Dolj pentru clasele a IX-a seral, fără frecvenţă, învăţământ pentru elevii cu deficienţe, şi a XII-a ruta progresivă - zi, seral, an de completare. Dintre acestea însă au fost completate până în prezent 375. „Rămân 22 de clase necompletate, dintre care şapte-opt vor fi ocupate la 1 septembrie de elevii care nu s-au înscris până în prezent, dar şi de cei care vor susţine corigenţele pe perioada verii. Vom avea clase, care riscă să rămână neocupate din lipsă de elevi. Acest fapt însă nu va afecta profesorii titulari, ci doar pe suplinitori“, a menţionat Nicuşor Cotescu, inspector general adjunct al ISJ Dolj.

Mohora: Dinamoviştilor le este frică de Craiova

Narcis Mohora îi îndeamnă pe alb-albaştri să joace cu tupeu în faţa „câinilor“.

Fost jucător la Universitatea Craiova, Narcis Mohora a trecut şi prin curtea echipelor din Bucureşti, Dinamo şi Rapid. Despre derbiul de mâine cu Dinamo, acesta a declarat: „Va fi un meci foarte greu. Sper să-l câştige Universitatea Craiova! Argumente? În opinia mea, Ştiinţa este o echipă mai omogenă decât Dinamo. Craiova are şi ascendentul moral al ultimului meci câştigat în faţa dinamoviştilor pe «Ion Oblemenco», scor 2-0, derbi la care suporterii olteni au creat o atmosferă fantastică“.
Vorbind despre suporterii Universităţii, Mohora i-a îndemnat pe aceştia să vină la meci, aşa cum au făcut-o la precedenta întâlnire dintre Craiova şi Dinamo. „Sunt convins că stadionul va fi plin. Ştiinţa are nevoie de susţinerea fanilor. Adevăratul suporter trebuie să vină la meci şi să încurajeze echipa! Am jucat la Universitatea - unde m-am simţit cel mai bine, apoi şi la Dinamo şi Rapid. Nu există suporteri şi iubire faţă de echipă ca aici, în Craiova. Ca să închei, merg pe 1, victoria e a Ştiinţei! Dinamoviştilor le este frică de Craiova. Ştiu asta, că am jucat în Ştefan cel Mare. Au o foarte mare frică de Universitatea Craiova şi Steaua“, a completat Narcis Mohora.

Adrian Păunescu: Aş vrea să învingem pe Dinamo

Chestionându-l pe unul dintre preşedinţii de onoare ai Universităţii, Adrian Păunescu, acesta a afirmat: „Nu sunt foarte informat despre ultimele schimbări de la cele două echipe şi nu mă pot exprima într-o situaţie în care nu am date. Aş vrea, desigur, să învingem pe Dinamo pentru că eu sunt un iubitor al Universităţii Craiova. Dacă mai ţin minte derbiurile de altădată Craiova - Dinamo, de dinainte de 1990? Cum să nu! Îmi revine pe limbă acelaşi gust amar, gândindu-mă cum erau şantajaţi jucătorii Craiovei înainte şi în timpul meciului de oamenii lui Dinamo!“.

Cornel Dinu: Numai prostii vorbesc!

Fostul jucător dinamovist, Cornel Dinu, cel care epatează şi intrigă poate în egală măsură, a refuzat dialogul. „Nu dau declaraţii. De ce? Pentru că numai prostii vorbesc unii! (...) Derbiurile Craiova - Dinamo de pe vremea când jucam eu fotbal erau superbe. Dar, din nefericire, nici nu se mai poate povesti, de exemplu, de prietenia şi respectul între noi, Dumitrache şi cu mine, de la Dinamo, Oblemenco şi Deselnicu, de la Universitatea...“, a spus, printre altele, «Procuroru»“.

Boc: Va fi învinge echipa mai proaspătă

„Tradiţia acestor meciuri datează, vorba aceea, de 50 de ani! Am jucat cu Dinamo împotriva Craiovei, apoi cu Ştiinţa împotriva lui Dinamo! Au fost meciuri de... meciuri, între cele două formaţii existând o rivalitate arhicunoscută. Mi-e greu să dau un pronostic pentru meciul de acum din Bănie, deoarece este început de campionat şi nu-mi dau seama de potenţialul echipelor. Cu alte cuvinte, pronosticul meu este 1,x,2... Dacă acest derbi s-ar fi jucat mai târziu, aş fi putut oferi un pronostic. Cred că va învinge echipa care va fi mai proaspătă, mai bine pregătită. Probabil că stadionul va fi arhiplin...“, a afirmat fostul jucător al lui Dinamo şi campion cu Universitatea, Alexandru Boc.

Lecţie de şantier


Aleşii Craiovei au luat ieri la picior câţiva kilometri din oraş chiar după şedinţa de consiliu local, la invitaţia primarului Antonie Solomon. Iritat că în timpul şedinţelor consilierii vin cu solicitări fără a cunoaşte oraşul, primarul şi-a amintit că membrii CL nu au vizitat, cu două-trei excepţii, şantierele Băniei. Spăşiţi, consilierii au vizitat la pas aleile dintre blocurile din Craioviţa, unde se amenajează parcări şi trotuare, şi au parcurs o treime din şantierul reconstrucţiei bulevardului Dacia-Decebal în autocar. Cea mai grea oră din cadrul lecţiei de şantier a fost însă vizita în Parcul Lunca Jiului, căruia consilierii i-au dat ocol prin pietre, praf şi nisip, printre rabe şi excavatoare.

Bornescu: "Sunt trist ca am plecat de la Craiova"



Aflat in litigiu cu Universitatea Craiova, portarul Mircea Bornescu regreta modul in care trebuie sa se desparta de gruparea din Banie, pentru care spune ca a pus mult suflet.

"La Craiova chiar era o familie adevarata, in timpul liber stateam cu familiile impreuna. Sunt trist ca am plecat de la Craiova, pentru ca am petrecut ani frumosi acolo, am jucat cu sufletul, cu toata dragostea mea, a declarat Mircea Bornescu la Antena 1.

Pana isi va solutiona litigiul cu echipa din Banie, Bornescu este bona pentru copilul sau si se pregateste la baza Pro Rapid, avand sanse mari sa evolueze in Giulesti din sezonul urmator.

"Dimineata ma trezesc, merg la sala ma antrenez, dar acum sunt si bona, trebuie sa imi fac bine programul. E mult mai greu sa fiu bona, dar o fac cu placere. Acum astept pana pe 4 august cand voi avea o noua intrevedere la Liga Profesionista de Fotbal si voi vedea daca raman jucator liber. Cu Rapid a fost o discutie amicala, nu e nimic clar inca", a explicat Bornescu.

joi, 30 iulie 2009

PRIMA ATESTARE DOCUMENTARA

Una din asezarile geto-dacice mai importante de pe raza Craiovei (zona Mofleni) a purtat numele de Pelendava, datand din perioada 400-350 i.e.n. dupa cum indica descoperirile arheologice. La inceputul secolului al II-lea e.n. romanii au construit aici un castru roman, intai din valuri de pamant intarit (in timpul Imparatului Traian, 98-117), apoi din piatra si caramida (in vremea lui Hadrian, 117-138). Datorita pozitiei geografice favorabile, protectiei castrului roman si a garnizoanei militare, Pelendava romana a cunoscut o viata infloritoare. Asezarea este mentionata pe Tabula Peutingeriana - o harta a imperiului roman, realizata ca urmare a initiativei imparatului roman Caracalla. Anul 225 (cand s-a definitivat aceasta harta - in timpul lui Severus Alexander) este considerat data primei mentiuni documentare a celei mai vechi asezari din vatra actualului oras.

Imagini din Craiova

Primaria Craiova



Prefectura Dolj



Universitatea



Colegiul national Carol I



Colegiul national Fratii Buzesti



Colegiul national Elena Cuza



Casa Baniei



Muzeul de arta



Muzeul Olteniei



Teatrul National Marin Sorescu



English Park



Hotel Jiul



Podul Suspendat din Parcul Romanescu


Cinematografia Municipiului Craiova

- Patria
Str. A.I. Cuza, Nr.19
Contact telefon: 415.633

Program Cinema Patria

- Modern
Str. Madona Dudu, Nr. 24
Contact telefon: 412.725

Program Cinema Modern

- Gradina Patria
Str. Unirii, Nr. 76

Cluburi si distractii din Municipiul Craiova

- Club Arcade
Str. Libertatii, Nr. 13
Rezervari la telefon: 0726.523.516

- Wave 84
Str. Horia, Nr. 2

- krYpTon#beAt
Calea Bucuresti, Nr. 54A
Rezervari la telefon: 414.132

- Yellow Submarine
Vis-a-vis de Trezorerie (Administratia Financiara)

- Club White Horse
A.I. Cuza (vis-a-vis de Cofetaria Femina)

- Club Zanzibar
Str. Aries (vis-a-vis de CS)

- Korona
Str. Al. Macedonski, Nr.14
Rezervari la telefon: 0721.938.704

- Liquid fostul "NRG"
Str. Petre Ispirecu (Compex Institut)

- Gin-Gin
Str. Mihai Viteazu, Nr. 4
Rezervari la telefon: 418.757

- Club Z
Str. Fratii Buzesti, Nr. 4A
Rezervari la telefon: 409.998

- East 17
Str. Stirbei Voda, Nr. 7

- Babylon
Complex Agronomie

- TABU
Str. A.I. Cuza, Nr.3

- Club Nightfire
Str. Oltet, Nr. 18 (vis-a-vis de Banc-Post)

Pizza Service

Craiova Pizza service :

- Pizza Celentano
Calea Bucuresti (la intrarea in Piata Centrala langa magazinul EXCES).
Comenzi pentru livrare la telefon 410.644

- Pizza Mamma Mia
Petre Ispirescu (in spatele complexului Facultatii de Mecanica).
Comenzi pentru livrare la telefon 315.909

- Pizza Emilio
Str. Spaniei, Nr. 23, Comenzi pentru livrare la telefon 563.134
Brazda lui Novac, Comenzi pentru livrare la telefon 420.992

- Pizza La Corte
Ghe. Chitu nr 100A (Langa piata Chiriac).
Comenzi pentru livrare la telefon 510.241

- Pizza Peter
Calea Severinului, Bl.317A (vis-a-vis de SIF Oltenia).
Comenzi pentru livrare la telefon 0744.646.252

- Pizza Ibiza
Comenzi pentru livrare la telefon 315.701

- Pizza Time Out
Comenzi pentru livrari domiciliu 0351/439.444, 0765/210.444

Mişcarea de Reciclare înrolează Craiova!

Mişcarea de Reciclare va ajunge sâmbătă, 25 iulie 2009, la Craiova - acesta fiind cel de-al şaselea oraş din ţară în care se derulează proiectul.

Mişcarea de Reciclare este primul proiect naţional de educare a publicului larg în privinţa reciclării (ambalaje, DEEE şi alte tipuri de deşeuri reciclabile). Campania este organizată de agenţia Roddia Concept sub patronajul Ministerului Mediului.
Principalul partener local al Mişcării de Reciclare este Primăria Municipiului Craiova, prin programul "CRAIOVA CURATĂ".
Mişcarea de Reciclare îşi propune să devină platforma naţională de conştientizare şi informare asupra nevoii de a recicla. Campania se adresează atât publicului larg, cât şi autorităţilor, companiilor şi ONG-urilor. Împreună putem găsi soluţii!

Vreme de şase săptămâni, Mişcarea de Reciclare a cuprins întreaga ţară: a colorat Televiziunea Română în verde (11 iunie, Bucureşti), a înrolat Galaţiul (20 iunie), Iaşiul (27 iunie), motocicliştii de la Festivalul Moto (Târgul Secuiesc, 03-05 iulie), precum şi pe cei de la East European Motor Show (Predeal, 10-12 iulie), Clujul (11 iulie) şi Braşovul (18 iulie).

A strâns mii de recruţi, s-a cântat alături de cele mai "verzi trupe" şi de vedetele TVR, s-au strâns sute de saci de gunoi, s-a vorbit tuturor despre reciclare şi protejarea mediului, s-a ridicat în picioare un oraş după altul cu tobele celor de la Drum Cafe.

Craiova va avea parte de o mulţime de surprize!

Sâmbătă, 25 iulie 2009, începând cu ora 9.00, craiovenii sunt aşteptaţi la cortul Mişcării de Reciclare instalat pe Velodrom, în Parcul "Nicolae Romanescu", cu informaţii despre reciclare, sfaturi, mere verzi şi cursuri de recycle art.

După ora 11.00, trupele Mişcării pornesc să cucerească oraşul alături de toboşarii de la Drum Cafe care vor împărţi decibeli în stânga şi-n dreapta.

Caravane de biciclişti şi rolleri vor porni de la fântâna muzicală din Piaţa "Mihai Viteazul" (ora 11.15) şi vor mărşălui pe traseul Str. Alexandru Ioan Cuza - Universitate - Calea Bucureşti - complex Unirea - Piaţa "Mihai Viteazul". La ora 12 00, în zona Universităţii, va fi un mic concert Drum Cafe, după care recruţii Mişcării îşi vor urma traseul. În dreptul Pieţei "Mihai Viteazul", va fi pregătit un alt concert Drum Cafe (ora 12.45).

După ora 16.00, activitatea creativă se înteţeşte la cortul Mişcării. Artiştii Mişcării vor preda cursuri intensive de recycle art (bijuterii handmade din materiale reciclate, instalaţii, becuri pictate, stative cu informaţii generale despre reciclare). Cei mai talentaţi dintre craioveni vor fi premiaţi!

În jur de ora 17.00, trupeţii Mişcării vor împânzi Parcul Romanescu cu misiunea precisă de a le vorbi craiovenilor despre cum să recicleze şi mai ales de ce este absolut nevoie să o facă.

La ora 19.00 începe distracţia serii în Parcul Romanescu - Velodrom: mega concertul Bere Gratis şi Direcţia 5. În deschidere, toboşarii Drum Cafe acompaniaţi de craioveni cu pet-uri reciclate şi găleţi, vor oferi un spectacol extraordinar.

Mişcarea de Reciclare are ca principal partener naţional Societatea Română de Televiziune.Concertul va fi transmis live pe TVR3 şi TVR Internaţional începând cu ora 22.00.

La sfârşitul serii, se va face curăţenie, colectând selectiv deşeurile.

Următoarele bătălii de pe agenda Mişcării vor avea loc pe Litoral (Constanţa, Costineşti, Vama Veche), începând cu 1 august 2009 şi la Timişoara pe 12 septembrie.

Principalii sponsori ai Mişcării de Reciclare sunt: Ursus Breweries, Rompetrol, Asociaţia Environ, Stena şi Hotel Vega din Mamaia.

Parteneri media: Căminul, Domus, Planul Casei Mele, Casa Mea, Util, România Liberă, Şapte Seri, eva.ro, EcoMagazin, Radio România, Gazeta de Sud.

Mai multe informaţii despre Mişcarea de Reciclare:
- www.miscareadereciclare.ro
- www.miscareadereciclare.wordpress.com
- www.facebook.com
- www.twitter.com/reciclare_

Imagini din Mişcarea de Reciclare găsiţi pe: http://www.flickr.com/photos/miscareadereciclare

--------------------------------------------------------------------------------

Campania de Colectare a Deşeurilor de Echipamente Electrice şi Electronice


Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile, împreună cu organizaţiile colective Ecotic, Environ şi Recolamp, organizează campania de colectare a echipamentelor electrice şi electronice "Marea Debarasare" - ediţia a III-a.

În acest sens, campania de Colectare a Deşeurilor de Echipamente Electrice şi Electronice (DEEE) va avea loc sâmbătă 01 august 2009 şi în prima sâmbătă a fiecărei luni la nivel naţional şi local, pe parcursul unui an calendaristic.

Primăria Municipiului Craiova, prin Serviciul Public de Salubritate, împreună cu firme autorizate să colecteze aceste deşeuri organizează această campanie după următorul program:
- între orele 8.00-10.00 - deţinătorii de DEEE-uri care locuiesc la bloc le vor depozita lângă platformele gospodăreşti, iar cei care locuiesc la casă le vor depozita în faţa porţii.
- după ora 10.00 va avea loc colectarea şi transportul deşeurilor către centrele de colectare.

La numărul de telefon 0251/422 733 - dispeceratul Serviciului Public de Salubritate Craiova, vor fi preluate apelurile vârstnicilor şi ale persoanelor cu probleme de sănătate, care nu se pot deplasa în vederea depunerii deşeurilor la punctele mai sus menţionate.

Conform prevederilor Ordinului nr.2/2004 cu modificările şi completările ulterioare, transportul deşeurilor de la deţinător la centrele de colectare se va realiza pe baza formularelor de încărcare/descărcare şi expediţie/transport, formulare ce vor fi completate de către generatori.

Pe piata imobiliara din Dolj tendinta e aceeasi: scadere!

Dupa cateva luni de Criza financiara si o stagnare a tranzactiilor imobiliare, analistii imobiliari au ajuns la o concluzie: in Dolj, fie ca spui garsoniera, fie ca spui apartament cu doua sau trei camere, tendinta e aceeasi: scadere!
In plus
, s-a mai constat faptul ca proportional cu cresterea numarului de camere al unui imobil s-a adancit scaderea procentuala a pretului mediu din trimestrul al doilea 2009 fata de trimestrul intai al aceluiasi an.

Prinse un... "Pic" la furat

Doua tinere de etnie roma sunt cercetate pentru furt calificat dupa ce au fost prinse incercand sa plece din hypermarketul "Pic" cu produse pe care nu le platisera, in valoare de peste 500 lei.
Marti dupa-amiaza, in jurul orei 14.30, politisti ai Sectiei 6 Craiova au fost sesizati prin 112 despre faptul ca personalul de paza al hypermarketului "Pic" a depistat doua tinere care au sustras mai multe produse alimentare. O echipa de siguranta publica formata din politisti si

SC. COMPLEXUL ENERGETIC CRAIOVA

Prezentare

SC Complexul Energetic Craiova SA, infiinţată prin HG nr. 103/2004, este o societate comercială pe acţiuni, ale cărei obiecte principale de activitate sunt:

- producerea şi vânzarea energiei electrice şi termice produse prin arderea combustibililor fosili.

- extractia si prepararea lignitului

Fundamentarea înfiinţării societăţii a avut la bază:

  • înlăturarea captivităţii reciproce a celor două unităţi mină-centrală;

  • numai producerea energiei poate face din lignit un produs comercial;

  • transportul lignitului în condiţii economice este posibil doar pe distanţe relativ scurte;

  • controlul costurilor de intrare ale combustibilului tehnologic (cărbune), care reprezintă circa 70 % din costurile totale;

  • existenţa modelelor similare în ţări dezvoltate, ca Germania, Cehia, Spania, Polonia;

  • interesul potentialilor investitori fata de societati ce integreaza termocentralele cu exploatari miniere;


  • S.C.Complexul Energetic Craiova S.A. detine o serie de autorizatii si licente eliberate de organismele nationale abilitate, in speta Autoritatea Nationala de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE) si Agentia Nationala pentru Resurse Minerale (ANRM) dupa cum urmeaza:

    - Autorizatia ANRE de functionare a Centralei Isalnita nr 1179/17.04.2003
    - Autorizatia ANRE de functionare a Centralei Craiova II pentru exploatarea instalatiilor din CET Craiova II nr 179/17.04.2003
    - Autorizatia ANRE de functionare a Centralei Craiova II pentru exploatarea retelelor de termoficare nr.183/17.04.2003
    - Licenta ANRE de producere a energiei electrice nr.606/23.04.2004
    - Licenta ANRE de producere a energiei termice nr.607/23.04.2004
    - Licenta ANRE de furnizare a energiei electrice nr.608/23.04.2004
    - Licenta ANRM de exploatare a resurselor minerale nr.2461/2001 pentru perimetrul Ruget-Seciuri

    S.C.Complexul Energetic Craiova S.A. are in componenta:

    -Sucursala Electrocentrale Isalnita
    -Sucursala Electrocentrale Craiova II
    -Sucursala Miniera Prigoria
    -Sucursala Termoserv
    Primele doua sucursale au fost pana la data infiintarii in componenta S.C.ELECTROCENTRALE Bucuresti S.A. (parte din S.C.TERMOELECTRICA S.A) iar sucursala miniera a fost in componenta fostei CNLO Tg.Jiu ca si cariera Ruget –Seciuri.

    Site oficial : www.cencraiova.ro

    Trasee RAT Craiova

    Trasee de Autobuz si Tramvai R.A.T Craiova

    Ce este AIESEC?

    AIESEC este cea mai mare organizaţie de studenţi, prezentă în peste 1100 de universităţi şi peste 107 ţări şi teritorii, fiind platforma internaţională ce permite tinerilor să-şi descopere şi să-şi dezvolte potenţialul, pentru a avea un impact pozitiv în societate.
    nbsp; În parteneriat cu sfera de afaceri şi sistemul de învăţămînt superior, AIESEC are o experienţă de 60 de ani în dezvoltarea tinerilor ca lideri cu gândire globală. Procesul inovativ de dezvoltare a membrilor AIESEC constă în experienţe de leadership şi în programul internaţional de schimb de tineri. Pentru îndeplinirea scopului său, AIESEC este susţinut, la nivel global, de companii-partenere precum: ABN AMRO, Microsoft, DHL, Unilever, PricewaterhouseCoopers, Electolux, Alcatel-Lucent, etc.
    Tinerii au posibilitatea să lucreze în echipe pe proiecte sau departamente, să ocupe poziţii de leadership în cadrul acestora, să participe la conferiţe naţionale sau internaţionale, să primească traininguri de specialitate şi să îşi valorifice talentul. Dacă facultatea îi ajută să pună bazele unor cunoştinţe teoretice, AIESEC îi susţine să şi le dezvolte prin punerea lor în practică.
    AIESEC funcţionează ca o companie multinaţională, având 5 departamente, fiecare având funcţii diferite: Communication, External Relations, Talent Management, Finance şi un departament special pentru programul de eXchange. Acesta din urmă oferă studenţilor posibilitatea unei slujbe în domeniul lor de interes într-o altă ţară – adică un stagiu de practică în străinătate.
    AIESEC a luat naştere datorită unor studenţi dornici de a-şi reconstrui ţările, în urma pagubelor produse de cel de-al Doilea Război Mondial. Dacă aceşti tineri nu se gândeau la momentul respectiv la oameni, la o modalitate prin care să-i facă să uite de război, azi, AIESEC nu ar fi existat. Însă isoria AIESEC este mult mai vastă şi totul a pornit de la câţiva oameni. În anul 1953, această organizaţie exista deja în 14 ţări, unele foste adversare în timpul războiului.
    In 1957, AIESEC avea o arie de existenţă în întreaga Europa, după care în 1958 cucereşte America, în 1961 Africa de Nord, în 1963 Asia, iar ultimul continent cucerit este Australia, în 1965.
    AIESEC România s-a născut în Bucureşti în martie 1990 cu ajutorul unei delegaţii din partea AIESEC Austria. În România, la ora actuală există 13 comitete locale AIESEC situate în Braşov, Bucureşti, Constanţa, Cluj-Napoca, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Sibiu, Timişoara şi Târgu-Mureş.

    miercuri, 29 iulie 2009

    Surprizele lui mititelu

    Oficialii olteni vorbesc de noul sezon ca despre unul în care Universitatea vrea să facă performanţă, în care alb-albaştrii şi-au propus să atace titlul acestei ediţii de campionat. Noul director executiv al clubului, Dan Stălinescu, care se pare că vorbeşte acum în numele conducerii, afirma înainte să plece cu echipa în Austria că vom asista la schimbarea la faţă a Ştiinţei, că vor fi destule surprize plăcute în acest an. Nu a oferit amănunte, dar până la începerea campionatului mai este destul timp, o lună. Suficient pentru a se face transferuri de jucători, poate chiar vreun nou antrenor, cine ştie... Mititelu, care - destul de surprinzător pentru felul lui de a fi mereu locvace - tace de ceva vreme, îi lasă pe alţii să iasă la înaintare, cum se spune. Poate vrea să ia modelul lui Bucşaru de la Urziceni, care a tăcut şi a făcut, adică a dus Unirea Urziceni, un oraş mai mic decât Dăbuleniul nostru, în Liga Campionilor.
    Ce surprize ar putea să ne ofere Mititelu în luna iulie, decisivă pentru a fi pregătiţi să atacăm, de pe picior de egalitate, granzii campionatului? Ar fi posibil ca suporterii şi ziariştii să poate urmări „live“ antrenamentele echipei, conferinţele de presă etc. de pe „sticla“ propriului canal TV Universitatea, un proiect vechi, dar care, se pare, va prinde contur în această vară. Ceea ce, trebuie să recunoaştem, este, în primul rând, o lovitură de imagine deosebită.
    Pentru a ataca însă titlul, trebuie să existe şi un lot capabil de o asemenea performanţă. Cei care au jucat în acest campionat, 2008/2009, au fost la un pas de o calificare în Europa League, iar acum au un an de experienţă în plus, au câştigat în maturitate şi omogenitate. Ar putea, deci, face un pas înainte în acest sezon. Totuşi, unii cunoscători ai fenomenului pretind că Ştiinţei i-ar mai trebui câteva plombe. A fost adus golgheterul Stelei de acum doi ani, Vali Badea, un jucător care a venit la Craiova pentru o nouă provocare şi care le-a promis suporterilor că vrea performanţă alături de olteni, respectiv cucerirea titlului.
    Mititelu nu este în concediu în aceste zile, se zbate pentru a oferi şi alte surprize suporterilor. Ţinta lui este FC Argeş, o echipă dezorientată din toate punctele de vedere şi pe care n-ar fi exclus s-o vedem jucând la toamnă cu CFR Gaz Metan Craiova, adică în Liga a II-a. Sunt zvonuri care vorbesc despre faptul că aducerea lui Ionuţ Badea ca antrenor principal la Universitatea ar fi încă de actualitate. Ca şi transferul unui grup de jucători din Trivale, în frunte cu internaţionalul Cristi Tănase, curtat de multe echipe, mai ales de granzii din Capitală. Ar fi lovitura verii pentru Craiova, dar aceste zvonuri nu sunt confirmate în prezent. Între timp, FC Argeş va efectua de astăzi un stagiu de pregătire tot în Austria, la Siegendorf.
    Cine mai pleacă de la Craiova? Bornescu a primit acceptul conducerii, lui Gîngioveanu - chemat la raport luni în faţa conducerii Ştiinţei - i se pregăteşte ceva, iar despre Florin Costea se spune că n-ar pleca de la Universitatea. Că are oferte, că ar fi dorit şi în campionatul Spaniei sunt, probabil, doar vorbe de prin cafenelele rafinate ale Craiovei

    Craiova: Stadionul „Electroputere“ - chilipir la 150.000 de euro

    Fostul stadion al echipei de fotbal Electroputere Craiova, din cartierul Valea Roşie, a fost evaluat de Primăria Craiova la doar 600.000 de lei (143.000 de euro). Activul urmează să fie scos în curând la vânzare pentru a acoperi datoriile de trei milioane de euro pe care Electroputere SA le are către bugetul local. Reprezentanţii societăţii susţin că se află în grafic cu plata eşalonată a datoriilor. Amănunte despre situaţia în care se află Stadionul Electroputere puteţi citi mâine în Gazeta de Sud.

    Cenuşa din Bariera Vâlcii, eliminată cu scandal

    Firma care acoperă cu pământ haldele de cenuşă ale Complexului Energetic Craiova susţine că soluţia tehnică este greşită. În replică, oficialii complexului spun că societatea a sublicitat lucrarea, iar acum vrea suplimentarea contractului.



    T&T Partner’s Construct SRL , societatea care a câştigat licitaţia pentru acoperirea cu pământ a depozitului de cenuşă ce aparţine Sucursalei II a Complexului Energetic (CE) Craiova, acuză unitatea că nu asigură condiţiile optime pentru realizarea lucrării. Firma trebuie să acopere 500.000 mp cu un strat de pământ gros de 10 cm contra sumei de 249.000 de lei. În momentul demarării lucrărilor, au început problemele. „Pe acest areal nu se poate circula cu bascule de transport decât în cazul construirii unor drumuri tehnologice de circa şase metri pe aproximativ 30% din suprafaţa haldei, aceasta generând o cantitate suplimentară de 150.000 mp. Înmulţit cu 20 cm, înseamnă 300.000 mc. Tot în acest proiect, am constatat că, încercând să acoperim această cenuşă cu 10 cm de pământ, rezultatul este zero, deoarece la această grosime pământul este amestecat cu cenuşa, care rămâne la suprafaţă. Am sugerat autorităţii contractante să ne pună la dispoziţie cantitatea suplimentară de pământ şi plata suplimentară a manoperei exact ca în contractul general, însă ne-a anunţat că grosimea stratului s-a calculat în funcţie de bugetul alocat şi nu după un criteriu tehnic“, se scrie într-un memoriu adresat redacţiei GdS.

    Este bună soluţia tehnică?

    Pentru executant, proiectul pare făcut „în pauza dintre două cafele“. Potrivit reprezentanţilor firmei, CE Craiova nu găseşte de cuviinţă să aloce „zdrobitoarea sumă de circa 400.000 sau 500.000 de lei pentru a diminua efectele nocive ale acestor halde“. „Cred că proiectul a fost făcut pe genunchi de un inginer de la CET. Noi am luat de bun ce au scris ei acolo şi am câştigat lucrarea la licitaţie. Când am intrat pe amplasamentul respectiv, ne-am dat seama că nu putem circula cu basculele pentru că se lăsau roţile la maşini şi rămâneau înţepenite. Le-am cerut să schimbe proiectul, pentru că şi un muncitor necalificat îşi dădea seama că e prost. Am constatat că pe un strat de 30 de centimetri putem circula. Pe de altă parte, stratul de 10 cm cade în cenuşă, care e ca o făină, trebuie cel puţin 20 de centimetri“, a declarat patronul firmei, Marian Tabără.
    Pe de altă parte, directorul CE Craiova, Constantin Bălăşoiu, spune că firma cunoaştea condiţiile de lucru înainte de licitaţie: „Noi am descris care sunt condiţiile. Ştiau că merg prin cenuşă, dar nimeni nu le-a spus să vină cu bascula de 40 de tone. Sigur, ei ies mai ieftin aşa, pentru că fac mai puţine drumuri. Pe de altă parte, au ofertat la jumătate de preţ faţă de caietul de sarcini, ca să câştige licitaţia. Dacă suplimentez, mă acuză ceilalţi ofertanţi că am trucat licitaţia“.
    Directorul afirmă că nu există proiect pentru această lucrare şi că decizia de a acoperi haldele cu un strat de 10 cm are o raţiune: „Este o soluţie intermediară, dar pământul trebuie să rămână permeabil pentru fluidul dens, noua tehnologie prin care se va elimina cenuşa în curând. Nu era o problemă să punem 15-20 cm, dar solul trebuie să rămână permeabil“, a concluzionat Bălăşoiu.

    Craiova va avea internet moca

    Desi pare o gluma la prima vedere, internetul wireless gratis pentru Craiova este un proiect cald pe masa primarului Solomon, care mai face si altceva decat daramatul monumentelor istorice. Se pare ca Primaria negociaza cu firma irlandeza free-hotspots.com, care vrea sa furnizeaza gratuit puncte de acces wireless la internet in aproximativ 50 de locatii din Craiova. Edilii vor sa tranforme orasul din Banie in a doua regiune dupa Azuga, ce beneficiaza de acest serviciu.

    Primarul Antonie Solomon declara ca vrea sa faca din Craiova “o cetate a banilor”, oferindu-le “valurilor” de turisti ce vor vizita orasul nostru, cat mai multe facilitati (wow…prima grija este internetul). Normal, nu zic ca este un lucru negativ ce se intampla, dar declaratiile facute sunt amuzanto-ironice. Cu toate acestea, proiectul se vrea a fi dezvoltat pe bani putini, dar cu multe beneficii pentru craioveni.

    Libertatea virtuala nu este deplina, realizandu-se o filtrare a continutului vizualizat de utilizator (site-urile pornografice, de violenta extrema etc. vor fi restricionate). Insa, pana sa accesati internetul, trebuie inghitit un pachet de reclame venit de la irlandezi. Fie vorba intre noi, reclamele de la televizor ne sunt bagate cu forta, asa ca putem face o exceptie in acest caz.

    Sa speram ca acest proiect se va finaliza, iar noi vom putea accesa internetul oriunde, fara sa mai platim nimic.

    Solomon „Giratoriu“ vs. Bordu „Semafor“

    Spiritele s-au aprins în Primăria Craiova după semaforizarea sensului giratoriu de pe Rocadă.



    Semaforizarea intersecţiei bulevardului Dacia cu strada Amaradia a fost ţinută la secret. Primarul Craiovei, Antonie Solomon, dar şi alţi directori din subordinea acestuia au afirmat că nu ştiau că în sensul giratoriu de la Consul urmează să fie montate semafoare. „Semaforizarea acelei intersecţii a mai fost luată în discuţie, însă până la urmă s-a adoptat soluţia sensului giratoriu. În comisie s-a stabilit că, în acest caz, cele două variante se exclud, tocmai în ideea fluidizării traficului. Toată lumea a fost mulţumită şi s-a văzut şi în sondaje. Habar n-aveam că în proiectul pentru Rocadă este prevăzut altceva. Auzi, undă verde prin giratoriu!“, a spus primarul Antonie Solomon. El a mai afirmat că până la sfârşitul săptămânii vrea să vadă semafoarele de la Consul în altă parte. „Nu ştiu, să facă ei ce or şti cu ele, dar să le mute în altă intersecţie“, a mai spus Solomon, făcând referire la responsabilii de proiect de la Direcţia proiecte, programe de dezvoltare. Şeful direcţiei, Sever Bordu, nu răspunde la telefoane.

    Cade semaforul, pică unda

    Sistemul de management al traficului pe Rocadă, în valoare de nouă milioane de lei, este construit de firma UTI. Acesta a făcut şi diferenţa la atribuirea contractului pentru modernizare, firmele care nu au avut varianta UTI, agreată de primărie, fiind excluse din start. Potrivit unui reprezentant al societăţii, mutarea semafoarelor de la Consul ar însemna dereglarea sau chiar desfiinţarea lăudatei jucării. „Nu cred că este posibil să fie duse în altă parte, fiindcă aşa a fost proiectat sistemul de management“, a spus Cristian Ignat, de la UTI.

    Craioveanca Alina Duţă este vicecampioană europeană



    Culturista Alina Duţă (22 de ani), de la clubul Gladiator Gym - Armata Craiova, a obţinut, la sfârşitul săptămânii trecute, cea mai importantă performanţă a sa, titlul de vicecampioană europeană la junioare, competiţia fiind găzduită de oraşul Baia Mare. Podiumul la junioare a fost ocupat în totalitate de sportive din România, aceleaşi care câştigaseră medalii la Campionatul Naţional, de la începutul acestei luni.
    Alina Duţă, care se pregăteşte sub îndrumarea multiplului campion Costel Torcea, a fost depăşită la Europene doar de Liana Pall (CSS Şoimii Sibiu), locul trei la naţionale, dar şi-a luat revanşa în faţa Dianei Vrabie (CS Gym Ovidiu Baia Mare), sportivă care la Campionatul Naţional cucerise medalia de aur. „Acum s-a văzut că, la Campionatul Naţional, Alina a pierdut pe nedrept medalia de aur. A fost o „lucrătură“ a unor clanuri, care şi-au scos sportivii în faţă. Dacă era vorba de categoria Masters, nu ne-ar fi deranjat aşa mult, pentru că noi trecem mai uşor peste aceste lucruri, dar juniorilor, care sunt dornici de afirmare, le tai tot elanul cu astfel de nedreptăţi“, a spus ieri maestrul Costel Torcea.
    Bucuroasă că a devenit vicecampioană europeană, Alina Duţă a uitat de amărăciunea provocată de arbitri la Campionatul Naţional: „Este o mare performanţă pentru mine locul doi la aceste europene, dar pot spune că am fost într-o formă mai bună la naţionale. Am muncit mult pentru această medalie şi sunt bucuroasă. Pentru cele două-trei minute de glorie, când primeşti medalia, merită să practici acest sport“.

    Studentă eminentă, la două facultăţi

    Trebuie menţionat că Alina Duţă este studentă la două facultăţi, Drept şi Relaţii Internaţionale, şi, conform spuselor antrenorului său, are note foarte bune la examene. „Medalia de argint este o realizare extraordinară pentru Alina, o fată care merge la două facultăţi şi are doar o notă de nouă la examene, în rest numai zece. Şi-a depăşit limitele. Imediat ce a venit de la concurs, a mers la facultate să-şi dea examenele“.
    Cu toate acestea, Alina resimte lipsa banilor. Pentru medalia europeană a primit, deocamdată, doar felicitări. „În prezent este greu să vorbim despre o premiere pentru Alina. Şi în ceea ce priveşte performanţa, situaţia este delicată. Nu putem merge mai sus din cauza lipsei condiţiilor de pregătire. Şi nu mă refer la aparatură sau sală, deoarece avem. Este vorba despre alte lucruri necesare pregătirii, pe care, dacă le ai, poţi depăşi această barieră dintre performanţe naţionale şi internaţionale“, a spus Torcea.

    Torcea a ratat finala

    Şi Costel Torcea a luat startul la Campionatul European, la categoria Masters, 80 de kilograme (40-49 de ani), dar a avut parte de o concurenţă acerbă şi nu s-a calificat în finală. „Nu sunt supărat, îmi cunosc limitele. M-am prezentat într-o formă de care nu am fost dezamăgit“, a spus cu modestie maestrul Torcea, care la 44 de ani va încerca să mai aducă pentru clubul Gladiator Gym - Armata o medalie de la Naţionalele de seniori. Campionatul European a adunat la start un număr record de sportivi, 145 (71 la juniori, 74 masters). Numărul participanţilor l-a depăşit pe cel din 2003, de la Brno (Cehia), unde au luat parte 130 de culturişti. România, Cehia, Italia, Slovacia şi Ungaria au fost ţările cele mai bine reprezentate la eveniment. Ţara noastră s-a înscris cu 39 de sportivi, dintre care 22 s-au calificat în finale.

    Asfalt ca-n palmă

    70% din drumurile judeţului Gorj se află în reabilitare. Din reţeaua totală de drumuri judeţene, în lungime de 837 km, doar 100 km vor rămâne neasfaltaţi. Peste 330 km de drumuri judeţene vor fi modernizate, iar pe 400 km se vor aplica tratamente bituminoase. În acest an vor fi turnate îmbrăcăminţi asfaltice uşoare pe o lungime de 14,3 km de drumuri judeţene, iar până în prezent s-au realizat 9,3 km. Drumul judeţean 674A a fost asfaltat în satele Barza şi Brătuia. Covor asfaltic s-a turnat şi pe o porţiune de 2,8 km din Dolj 663 Dâmbova-Urecheşti-Dăneşti.

    Sursa articolului..

    Protest la Hipermarketul Pic

    Angajaţii hipermarketului Pic din Craiova au protestat ieri, pentru câteva ore, fiindcă nu şi-au primit drepturile salariale pe ultima lună.
    Lucrătorii de la case şi galantare au refuzat să înceapă munca până nu li s-au dat explicaţii cu privire la banii pe care ar fi trebuit să-i primească încă de pe 10 iulie. „În contractul nostru de muncă este prevăzut să ne ridicăm salariile pe 10. În această lună s-a întârziat şi ni s-a promis că îi vom primi pe 15, dar a trecut şi această dată, vine sfârşitul lunii şi noi... Am înţeles că la Călăraşi nu au luat banii de două luni. Am refuzat să începem activitatea până nu ni se spune clar ce se întâmplă“, a declarat una dintre casiere.
    Directorul hipermarketului s-a văzut nevoit să-i liniştească pe angajaţi, susţinând că reprezentanţii de la Piteşti vor veni să rezolve situaţia şi că salariile vor fi plătite până la finalul acestei luni. Nemulţumirea protestatarilor este dublată şi de faptul că disponibilizările la Pic Craiova au fost tot mai frecvente în ultima vreme. Dacă, iniţial, numărul angajaţilor era de 400, acum a scăzut la jumătate.
    Dan Petre, directorul Pic Craiova, a spus că se poartă discuţii cu cei de la Piteşti pentru respectarea condiţiilor contractuale faţă de angajaţi şi că nu se pune problema închiderii magazinului, deoarece este o investiţie considerabilă a grupului Pic. Deşi am încercat să aflăm mai multe date despre problemele hipermarketului din Craiova în mod special, nu am primit nici un răspuns din partea directoarei de marketing, Claudia Rusu.

    Problemele curg după arestarea patronului

    Este cunoscut faptul că lanţul hipermarketurilor Pic, cel mai mare retailer alimentar autohton, a fost condus de Cornel Penescu, patronul FC Argeş, şi de Liviu Făcăleaţă. Numai că, după arestarea celor doi în luna aprilie a acestui an, business-ul a început să scârţâie. Controlul afacerilor estimate la peste 150 de milioane de euro a fost preluat de fiul şi de fratele lui Cornel, Ilie Penescu. În ultimele luni, grupul Pic a început să aibă probleme cu plata angajaţilor, mulţi dintre ei fiind disponibilizaţi, dar şi cu cea a furnizorilor. Ilie Penescu, fratele lui Cornel şi-a făcut cunoscută intenţia de a vinde cele cinci hipermarketuri din Piteşti, Oradea, Craiova, Brăila şi Călăraşi. Ele sunt operaţionale în prezent şi sunt construite pe terenuri aflate în proprietatea grupului Pic. Potrivit unor speculaţii din piaţă, retailerul Cora ar fi interesat de preluarea lor.
    În acest an, Pic aduce un magazin Interhome la Craiova. Reţeaua de magazine de bricolaj Interhome, controlată de o firmă belgiană, va deschide până la sfârşitul acestui an un magazin în parcarea hipermarketului Pic din Craiova, dar şi în alte oraşe. Atragerea altor retaileri în vecinătatea hipermarketurilor sale vizează creşterea numărului de clienţi, care, în ultima vreme, cu toate ofertele făcute, sunt tot mai puţini.

    Sursa GDS

    joi, 16 iulie 2009

    Vesti noi de la Iris



    In cadrul unei conferinte de presa ce a avut loc ieri, membrii trupei Iris au anuntat ca revin pe scena cu cate un concert saptamanal.

    Concertele vor incepe pe 18 iulie, la Simleul Transilvaniei. Apoi urmeaza Coke Live Peninsula in Targu Mures pe 25 iulie si Bacau pe 2 august. In tot acest timp se vor face repetetii intense pentru revenirea din toamna pe scena Salii Polivalente din Bucuresti. Pretul biletelor pentru concertul din 8 octombrie va fi de 70 RON. Ele se vor pune in vanzare in aceasta saptamana la casele de bilete ale Salii Polivalente, Teatrului National, in Magazinul Muzica, in retelele Diverta si Eventim si online: www.eventim.ro, www.bilete.ro, www.blt.ro, www.ticketpoint.ro.

    Conferinta de presa de ieri este prima in care a aparut si Cristi Minculescu dupa interventia chirurgicala pe care a suferit-o la ficat.

    Sursa articol : muzicabuna.ro

    miercuri, 15 iulie 2009

    Traficanti de droguri prinsi in flagrant, la Craiova!

    Doi tineri, de 20 si 22 de ani, au fost surprinsi de politisti in timp ce incercau sa vinda 40 de grame de hasis contra sumei de 500 de euro.



    Cumparatorul era chiar un politist sub acoperire.

    Politistii ii filau de aproape doua luni asa ca au descins si in locuintele lor. Au gasit aici mai multe carduri clonate, bani si un pistol cu gaze detinut ilegal.

    Magistratii Tribunalului Dolj au emis pe numele celor doi mandate de arestare pentru 29 de zile.

    Ei sunt acuzati de trafic de droguri si constituire de grup infractional, si risca pana la 15 ani de inchisoare.

    luni, 13 iulie 2009

    La C’arte

    Când am citit sâmbătă post-ul lui Virgil despre noua librărie-ceainărie La C’arte am început să ţopăi: în sfârşit există şi în Craiova o librărie unde poţi să serveşti ceva în timp ce te delectezi cu vreo carte. O librărie unde nu se uită nimeni urât la tine dacă te uiţi mai mult printr-o carte înainte s-o cumperi. O ceainărie unde te poţi duci să îţi petreci timpul într-un mod cu totul aparte. Un fel de Cărtureşti.

    Am vrut să mă duc de duminică, dar am aflat că era închis, aşa că a trebuit să aştept până azi. Planul iniţial era să mă duc de dimineaţă acolo, însă la mine azi dimineaţă a însemnat pe la ora 13.30 – 14. Aşa că m-am întâlnit cu Anca (Anca de la filmetari.com) acolo pe la ora 15. Iniţial, credeam că această librărie era în zona Lipscaniului, fiindcă nu citisem foarte atent adresa, însă cu puţin ajutor am ajuns unde trebuia. Adică la intersecţia dintre A.I Cuza cu România Muncitoare, aproape de ING-ul de-acolo (vezi harta asta , asta sau asta).

    Localul e mai mic decât apare în poze, însă e foarte ok: are multe cărţi (noi), volume interesante şi care merită atenţie. Mesele sunt ca şi scaunele, din lemn, de 4 persoane. Nu e un local mare, cum e de exemplu Velvet, dar când te duci să citeşti te duci de obicei singur sau cu încă o persoană, nu cu gaşca ) Fumătorii au loc pe un balcon micuţ, cu vedere spre centru. Te cam bate soarele-n cap pe timpul zilei, însă poţi face cu schimbul cu cineva şi-i ok.

    Cel mai mult mi-a plăcut cafeaua americană de-acolo. E o cafea lungă, foarte uşoară, cu scorţişoară. Am băut două căni de dimensiuni apreciabile fără probleme. Anca a încercat un ceai verde (în care a scăpat bricheta, dar asta nu se spune ) ), servit într-o cană foarte mare

    Abia aştept să mă mai duc pe-acolo. Probabil o să devin client fidel, dat fiind faptul că îmi doream de mult aşa ceva. Plus că au şi WIFI (pe care încă nu l-am încercat)

    Sursa : http://afaith.eu

    miercuri, 8 iulie 2009

    Craiova: Prins cu 400 g de haşiş în bazinul de apă de la toaletă



    O reţea de traficanţi de droguri care acţiona pe linia Bucureşti-Craiova a fost demascată marţi, după o percheziţie a Biroului de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO), sub îndrumarea unui procuror DIICOT, la unul dintre traficanţi acasă.


    După două săptămâni de filaj, Orăscu Beniamin Răzvan (23) a fost arestat pentru 29 de zile miercuri, după ce BCCO Craiova, în urma unei percheziţii domiciliare efectuate ieri, l-a prins pe acesta cu aproape jumătate de kilogram de rezină de cannabis (haşiş) acasă. Tânărul ţinea drogurile în două pachete învelite în staniol şi hârtie igienică ascunse în bazinul de apă de la toaletă. „Traficantul făcea parte dintr-o reţea care acţiona pe linia Bucureşti-Craiova. Aduceau drogurile din Spania şi Italia şi le vindeau en gros la preţul de 10 euro gramul şi en-detail la 70-100 lei gramul”, a declarat Florentina Popescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Dolj.
    Urmează să fie efectuate şi alte descinderi la membri ai grupării infracţionale în funcţie de informaţiile pe care poliţiştii de la BCCO le-au obţinut în urma anchetei. Aceştia riscă între 5 şi 15 ani de închisoare pentru trafic de droguri de risc.







    X( ... Era un baiat super de treaba il cunosteam personal ... de ce trebuie sa imi dispara cate un prieten pe fiecare zi ? :((((((((((((((((((((((((((((((((((((((((

    Protest Urban (Craiova 2007)



    Aceasta compilatie a fost lansata independent in anul 2007, ca o continuare a materialului "Colaj Urban" (2005), produsa integral de Rashid (C.I.A.) si reuneste 10 MC si 2 DJ craioveni care-si fac treaba de-a lungul celor 17 track-uri.

    Un produs: Non Gratta Production in colaborare cu Rec.Cool si Craiova Independent Artists
    Instrumentale: Rashid (C.I.A.)
    Grafica: Adrian Piperca (Mutu-ViolLent/Rec.Cool)
    Mixaj si masterizare: Paul Mortu (Proxima Evita/Non Gratta)
    Producator executiv: Rashid (C.I.A.)

    Tracklist:

    01. Introducere - kraftu / el nino / skab / mutu/ ephet / adriana / nostradamus / dj classic
    02. Furia - skab / mca /nostradamus
    03. E trist - chopo / adriana / mutu
    04. Nu ma cunosti - mutu / el nino / dj hash
    05. Izolat - kraftu / adriana / nostradamus
    06. Genul alcoolic - chopo / rashid / mutu
    07. Srena - skab / mutu / nostradamus / el nino
    08. Dj Hash vs. Dj classic
    09. Banii la pusti - el nino / adriana / dj classic
    10. E timpul sa pleci - kraftu / adriana
    11. Interludiu
    12. Tehnic mc - el nino / nostradamus / kraftu / dj hash
    13. La majorat - mca / mutu / nostradamus
    14. Enclava - ephet / mutu / nostradamus
    15. Mercenari sau eroi - kraftu / el nino / mca
    16. Outro

    Download
    Mirror 1

    MCA, Mutu, Nostradamus - La Majorat (Protest Urban 2007)

    Presa Craiova

    La ora actuală, În Craiova apar 16 publicaţii, printre cele mai importante ar fi:

    * Editie Speciala
    * Gazeta De Sud
    * Jiunimea
    * Cuvantul Libertatii
    * Lupa
    * Expresul de sud
    * Ramuri
    * Mica Publicitate de Oltenia
    * Indiscret

    Muzeul de artă

    Clădirea care adăposteşte muzeul a fost ridicată în 1896 după planurile arhitectului francez Paul Gotereau. Unul din principalele puncte de interes ale muzeului este reprezentat de galeria care expune câteva din operele marelui sculptor Constantin Brâncuşi. Lucrările expuse aici datează din prima perioadă de creaţie a artistului, care a urmat Şcoala de Arte şi Meserii din Craiova. În cele două săli ale muzeului afectate cabinetului Constantin Brâncuşi sunt expuse şase lucrări: "Sărutul" - realizat în piatră în 1907, "Vitellius" - cea mai veche lucrare a sculptorului, realizată în 1898 din ghips, "Tors de femeie" - lucrare din marmură ce datează din 1909, "Orgoliul" - executat în 1905, "Cap de băiat" realizat în 1906, "Domnişoara Pogany", "Scaun" şi respectiv "Ecorseul" - executat în ghips în 1902.

    FC Universitatea Craiova


    FC Universitatea Craiova este cea mai renumită echipă din Oltenia, câştigătoare a patru campionate ale Ligii I, şi de 6 ori câştigătoare a cupei României. Universitatea Craiova este unul dintre cele mai titrate cluburi de fotbal din România fiind şi prima echipă românească de fotbal ajunsă în semifinalele Cupei UEFA.

    Înfiinţată în 1948, s-a numit iniţial Clubul Sportiv Universitar Craiova (CSU Craiova) şi a aparţinut Asociaţiei Naţionale a Studenţilor din România (ANSR). În 1950 a fost redenumită Ştiinţa Craiova, nume rămas şi astăzi drag multora dintre suporterii Universităţii Craiova. Din 1966 până în prezent clubul se numeşte Universitatea Craiova.

    A fost prima echipă din România care s-a calificat într-o semifinală de Cupele Europene la fotbal, în sezonul 1982-1983 şi prima echipă din România calificată în sferturile de finală ale Cupei Campionilor Europeni, în sezonul 1981-1982; de asemenea a fost prima echipă din România care a eliminat formaţii din Germania (FC Kaiserslautern) şi Anglia (Leeds United). Echipa joacă pe stadionul Ion Oblemenco din anul 1966, atunci fiind construit, iniţial numindu-se stadionul Central. După moartea celui mai iubit dintre jucătorii echipei, Ion Oblemenco, s-a luat hotărârea ca stadionul să preia numele idolului Băniei.

    Sursa Wikipedia

    marți, 7 iulie 2009

    Harta Municipiului craiova



    Link-urile pentru harta oraşului sunt următoarele:

    * Romana
    * Engleză
    * Germana

    Planul Integrat de Dezvoltare Urbana




    Primaria Municipiului Craiova pune la dispoziţie spre informare si consultare varianta de lucru a Planul Integrat de Dezvoltare Urbana al Polului de crestere Craiova. Acesta reprezinta un document obligatoriu pentru accesarea Programului Operational Regional 2007-2013, Axa prioritara 1 - Sprijinirea dezvoltarii durabile a oraselor - poli urbani de crestere, Domeniu major de interventie 1.1 - Planuri integrate de dezvoltare urbana.

    Planul Integrat de Dezvoltare Urbana reprezinta un document de planificare strategica pentru dezvoltarea Zonei Metropolitana Craiova care la acest moment, cuprinde municipiul Craiova si 7 comune din judetul Dolj, respectiv: Breasta, Ghercesti, Mischii, Pielesti, Predesti, Simnicu de Sus si Teasc.
    Planul este structurat pe 5 capitole si anume: Caracterizarea generala a polului de crestere, Strategia dezvoltarii polului de crestere, Profilul spatial si arii de interventie in cadrul polului de crestere, Managementul implementarii Planului Integrat si Planul de actiune ce cuprinde pachetul de proiecte identificate, pe surse de finantare, pentru dezvoltarea Zonei Metropolitane Craiova.
    Planul integrat urmeaza a fi depus spre evaluare la Ministerul Dezvoltarii Regionale si Locuintei, ce reprezinta Autoritatea de Management pentru Programul Operational Regional. Ulterior aprobarii acestuia, vor fi depuse documentele necesare pentru finantarea proiectele din cadrul Planului integrat.

    Sursa articol

    Cartierul Rovine

    Rovine este al doilea cartier al Craiovei ca număr de locuitori după Craioviţa Nouă, numărând peste 60.000 de locuitori. Este situat în partea de nord est faţă de centrul oraşului.

    Ghercesti

    Cartierul Ghercesti din 1990 nu se mai numeste precum comuna din aproprierea orasului, ci intra in componenta cartierului Bariera Valcii

    Craioviţa Nouă

    Craioviţa Nouă este cel mai populat cartier al Craiovei, numărând aproximativ 100 000 de locuitori, fiind situat în partea de nord-vest a municipiului şi la nord-est de lacul Craioviţa.

    Numele cartierului provine din vechea denumire a cartierului învecinat (Brestei, fosta Craioviţa), care a devenit ulterior "Craioviţa Veche".

    Brestei

    Brestei este cartierul care are ca strada principala Strada Brestei, cu un traseu impresionant, din centrul craiovei pana la iesirea din oras

    Valea Roşie

    Valea Roşie este unul dintre cele 17 cartiere ale Craiovei, care în trecut îşi căpătase reputaţia de cea mai temută zonă a oraşului, datorită luptelor de stradă ce aveau loc aici. În prezent, situaţia s-a îmbunătăţit, iar cartierul câştigă încet-încet la capitolul „imagine”. Aici sunt prezente unele instituţii (Spitalul Militar Craiova), precum şi centrul comercial Banie, stadionul fost „Electroputere”, iar în 2009 va fi finalizat în această zonă primul Mall al oraşului, pe spaţiul fostelor hale industriale din vecinătatea Spitalului Militar. Cea mai importantă stradă care străbate Valea Roşie este Strada Caracal care duce către ieşirea din oraş spre localitatea cu acelaşi nume.

    Bariera Vâlcii

    Bariera Vâlcii este un cartier al oraşului Craiova. El este delimitat de restul oraşului prin intermediul liniilor de cale ferată, situate în partea nordică. Intrarea în cartier se face cu ajutorul podulului Bariera Vâlcii, construit în 1971. După 1989, zona s-a extins foarte mult, numărând în 2002 peste 5000 de case, fiind al doilea cartier al Craiovei ca suprafata, dupa Lascar-Catargiu. In prezent ca suprafata este cel mai mare cartier Craiovean

    1 Mai

    1 Mai este un cartier al Craiovei, reşedinţa majorităţii doctorilor din Craiova. Deşi nu este foarte mare faţă de celelalte cartiere craiovene, numărând numai 25.000-30.000 de locuitori, aici se găsesc câteva instituţii importante ale oraşului, precum Spitalul Judeţean, Cercul Militar Craiova, Liceul de Artă şi Facultatea de Medicină şi Farmacie.

    Lista cartierelor din Craiova

    * 1 Mai
    * Bariera Vâlcii
    * Bordei
    * Brazda lui Novac
    * Brestei
    * Centru
    * Craioviţa Nouă
    * Faţa Luncii
    * Gherceşti
    * Lascăr Catargiu
    * Nisipului
    * Popoveni
    * Romaneşti
    * Rovine
    * Sărari
    * Siloz
    * Valea Roşie

    Craiova


    Craiova este reşedinţa judeţului Dolj, denumită şi "capitala Olteniei". Conform ultimului comunicat al Institutului Naţional de Statistică, la data de 1 ianuarie 2009 oraşul avea o populaţie de 298.928 de locuitori.

    Geografie

    * Localizare: Municipiul Craiova este situat în sudul României, pe malul stâng al Jiului, la ieşirea acestuia din regiunea deluroasă, la o altitudine cuprinsă între 75 şi 116 m. Craiova face parte din Câmpia Română, mai precis din Câmpia Olteniei care se întinde între Dunăre, Olt şi podişul Getic, fiind străbătută prin mijloc de Valea Jiului. Oraşul este aşezat aproximativ în centrul Olteniei, la o distanţă de 227 km de Bucureşti şi 68 km de Dunăre. Forma oraşului este foarte neregulată, în special spre partea vestică şi nordică, iar interiorul oraşului, spre deosebire de marginea acestuia, este foarte compact. Pentru populaţia sa, suprafaţa oraşului este mică

    * Climă: Regimul climatic este temperat continental specific de câmpie, cu influenţe submediteraneene, datorate poziţiei depresionare pe care o ocupă judeţul în sud-vestul ţării. Valorile medii ale temperaturii sunt cuprinse intre 10-11,5° iar precipitaţiile sunt mai scăzute decât în restul teritoriului.

    * Relief: Relieful oraşului Craiova se identifică cu relieful judeţului Dolj, respectiv de câmpie. Spre partea nordică se observă o uşoară influenţă a colinelor, în timp ce partea sudică tinde spre luncă.

    * Populaţie: Craiova are o populaţie de 298 928 locuitori (2009), în timp ce zona metropolitană a Craiovei numără în jur de 370 000 locuitori (2006). Conform statisticilor, pe lângă cei aproape 300 000 de cetăţeni craioveni, Craiova are un număr de 46 000 de flotanţi, 34 000 de studenţi, veniţi pentru a continua studiile la centrul universitar din Craiova, precum şi alţi 22 000 de cetăţeni, fie străini, fie din alte localităţi ale ţării, care locuiesc în Craiova, dar nu au domiciliul stabil în reşedinţa judeţului Dolj. Conform datelor recensământului din martie 2002, 97,48% din populaţie este de etnie română, 1,5% sunt ţigani, 1% alte naţionalităţi. Conform datelor furnizate de Primăria Craiova 2005, 99,2% din populaţie este de etnie română, 0,74% ţigani, 0,1% alte naţionalităţi. Conform recensământului din 2002 populaţia este sub aspect confesional majoritar ortodoxă (97,9%), existând însă şi o mică dar veche comunitate romano-catolică (0,4%). La aceştia se adaugă adventiştii (0,3%), creştinii după evanghelie (0,2%), penticostalii (0,2%) şi greco-catolici (0,1%). Craiova are de asemenea cel mai mare cartier, din punct de vedere al numărului de locuitori, din ţară (exceptând cartierele Bucureştiului). Cartierul Craioviţa Nouǎ numǎra 107 997 locuitori la recensǎmântul din 2002.

    luni, 6 iulie 2009

    Dansatorul de pe Centru

    Deci tipu asta e unul dintre bufoni mei preferatzi din centru . Este un om foarte pasnic, nu ai treaba cu el, nu face nimic alt ceva decat sa danseze.