sâmbătă, 29 august 2009

Poliţişti, reprezentanţi ai studenţilor şi rectoratelor, dar şi procurori vor colabora pentru a identifica şi sancţiona abuzurile din mediul universit


Situaţiile neplăcute în care se complac studenţii pentru a trece un examen sau a obţine un loc în cămin i-au determinat pe liderii lor să înfiinţeze un organism care să combată astfel de fapte. DNA-ul studenţesc, aşa cum l-au numit iniţiatorii, a prins contur în aceste zile la Craiova.
Organismul recent înfiinţat va avea echipe de studenţi care vor urmări anunţurile celor care îşi vând locul în cămin, traficul cu locurile de cazare, şpaga dată la examene, fenomene vizibile şi în campusurile din Bănie, după cum susţin studenţii, dar şi alt gen de nereguli petrecute în mediul universitar craiovean.


Se vor organiza flagrante când nu te-aştepţi

“Urmează să încheiem un parteneriat cu rectoratul Universităţii şi cu poliţia universitară”, a precizat Claudiu Neagoe, preşedintele Convenţiei Organizaţiilor Studenţeşti (COS) din Universitatea din Craiova. Acesta a mai explicat că se va merge până la organizarea de flagrante.

La DNA-ul studenţesc pot fi denunţate practici ilegale, de la şpagă, trafic de influenţă, abuz de putere, agresiune de orice gen indiferent dacă sunt practicate de studenţi, profesori sau orice alt membru al mediului academic. “Oricine poate denunţa pe e-mail, sub păstrarea anonimatului orice formă de abatere de la practicile legale din mediul universitar”, a mai adăugat Claudiu Neagoe.

Adresă de e-mail pentru sesizarea abuzurilor

“Sunt convins că se vor reduce considerabil aceste practici. DNA-ul va funcţiona tot timpul anului, mai ales în sesiune, când e vorba de şpagă. Singura rugăminte este ca atunci când se trimit sesizări să fie date şi nume, pentru ca noi să putem organiza flagrantul. În anii anteriori se trimiteau informaţii, dar vorbeau doar de sumele de bani date, nu şi cui erau adresate. Reclamantul va beneficia de anonimat”, a adăugat preşedintele COS. Adresa de e-mail va fi publicată imediat ce reprezentanţii COS o vor pune la dispoziţia publicului.


Cei care fac parte din DNA-ul studenţesc vor răspunde sesizărilor venite din partea studenţilor, dar şi a profesorilor şi vor investiga în teren informaţiile primite. Reclamaţiile vor fi analizate de către o comisie, iar în cazul în care se vor dovedi abuzurile şi neregulile, raportul va fi înaintat organismelor cu prerogative să aplice sancţiuni.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu