sâmbătă, 29 august 2009

Locuri de veci în rate pentru pensionarii din Târgu Jiu

Conducerea Direcţiei de Servicii Comunale din cadrul Primăriei Târgu Jiu acordă facilităţi la plata locurilor de veci pensionarilor cu venituri modeste. Se iau în calcul cazurile în care bătrânii au pensii foarte mici, nu au deloc venituri sau suferă de boli grave care necesită un tratament medicamentos costisitor. Există la nivelul Direcţiei mai multe cereri aprobate, în ceea ce priveşte plata în rate a locurilor de veci în Cimitirul Municipal, situat în apropiere de fabrica de Confecţii din Târgu Jiu. Pentru concesionarea unui loc de veci pe o perioadă de şapte ani, un pensionar trebuie să achite 199 de lei, iar pentru o perioadă de 25 de ani suma ajunge la 710 lei. Taxele au fost stabilite prin Hotărâre de consiliu local, care a fixat şi dimensiunea standard a locului de veci, respectiv 1,25 metri lăţime şi 2,5 metri lungime. La cererea pentru concesionarea locului de veci se anexează şi certificatul deces. În timpul vieţii pot fi atribuite locuri de înmormântare, dacă persoana care doreşte să concesioneze este în vârstă de peste 75 de ani sau suferă de boli grave atestate de documente medicale.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu