luni, 31 august 2009

Fotbal: Bogdan Lobonţ, împrumutat pentru un sezon la AS Roma

Internaţionalul lui Dinamo, Bogdan Lobonţ, a fost împrumutat un sezon la formaţia italiană AS Roma, a declarat, luni, agentul FIFA, Victor Becali.
"Lobonţ a fost împrumutat de Dinamo pentru un an la AS Roma, care va avea opţiune de achiziţionare a jucătorului. Lobonţ face acum vizita medicală, după care va semna contractul", a spus Becali, citat de NewsIn.
Goalkeeperul în vârstă de 31 de ani s-a accidentat în luna aprilie a acestui an la genunchi şi s-a operat, iar recuperarea a făcut-o chiar la Roma, în cantonamentul grupării pregătite de Luciano Spalleti.
În urmă cu trei săptămâni, presa a anunţat că Lobonţ se va transfera la Roma şi că negocierile sunt aproape finalizate, însă atât agenţii acestuia, dar şi oficialii cluburilor, au negat vehement această informaţie.
Lobonţ va reveni astfel în Italia după trei ani, după ce în sezonul 2005-2006 a apărat poarta Fiorentinei.

Fotbal: Bogdan Lobonţ, împrumutat pentru un sezon la AS Roma

Internaţionalul lui Dinamo, Bogdan Lobonţ, a fost împrumutat un sezon la formaţia italiană AS Roma, a declarat, luni, agentul FIFA, Victor Becali.
"Lobonţ a fost împrumutat de Dinamo pentru un an la AS Roma, care va avea opţiune de achiziţionare a jucătorului. Lobonţ face acum vizita medicală, după care va semna contractul", a spus Becali, citat de NewsIn.
Goalkeeperul în vârstă de 31 de ani s-a accidentat în luna aprilie a acestui an la genunchi şi s-a operat, iar recuperarea a făcut-o chiar la Roma, în cantonamentul grupării pregătite de Luciano Spalleti.
În urmă cu trei săptămâni, presa a anunţat că Lobonţ se va transfera la Roma şi că negocierile sunt aproape finalizate, însă atât agenţii acestuia, dar şi oficialii cluburilor, au negat vehement această informaţie.
Lobonţ va reveni astfel în Italia după trei ani, după ce în sezonul 2005-2006 a apărat poarta Fiorentinei.

Numărul cazurilor de gripă porcină din România a ajuns la 307

Numărul cazurilor de gripă porcină din România a ajuns la 307, în ultima săptămână Institutul Cantacuzino confirmând 26 de noi pacienţi infectaţi cu virusul A/H1N1. Potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătăţii, dintre cele 26 de cazuri noi confirmate, nouă au fost identificate în Bucureşti, şase cazuri în judeţul Mureş şi trei cazuri în judeţul Cluj, câte două cazuri în judeţele Ilfov şi Timiş şi câte un caz în judeţele Braşov, Galaţi, Mehedinţi şi Vâlcea. Majoritatea pacienţilor cu gripă porcină s-au întors din diverse ţări, precum Bulgaria, Spania, Anglia, Grecia şi Cehia. Până în prezent, în decurs de cinci luni, aproape 2.200 de persoane din întreaga lume au căzut victime pandemiei, potrivit ultimelor date ale OMS, care a înregistrat peste 209.000 de cazuri de îmbolnăvire într-un total de 177 de ţări

Italia: Treizeci şi patru de românce, arestate pentru prostituţie

Treizeci şi patru de românce au fost arestate de carabinerii din Roma, fiind acuzate de prostituţie.După cum informează agenţia italiană de presă Ansa, în cadrul aceleiaşi operaţiuni, carabinerii din capitala italiană au mai arestat patru ucrainence, două albaneze şi două bulgare. Nouă dintre persoanele arestate sunt cercetate de oficiali ai serviciilor de imigraţie. Potrivit statisticilor, în Italia există între 50.000 şi 70.000 de femei care se prostituează, majoritatea din ţări ale Europei de Est, cum ar fi Albania şi România, precum şi din Rusia şi vestul Africii.

sâmbătă, 29 august 2009

Craiova: Oraş pustiit de caniculă


Oltenia se va bucura de vreme răcoroasă, începând de luni, dar cu o diferenţă de temperatură drastică, de 10 grade de la o zi la alta, maxima oprindu-se la cel mult 24 de grade.

Doar câţiva craioveni care aveau probabil treburi urgente au ieşit pe stradă, înfruntând astăzi căldura, de peste 33 de grade Celsius. La orele amiezii, străzile din centru erau aproape pustii. Doar câţiva lucrători puteau fi văzuţi în faţă la Universitate muncind la trotuar.

Puţinii trecători care s-au încumetat să se expună căldurii insuportabile au fost cei obligaţi să meargă la serviciu. “Am luat o scurtă pauză de masă şi am ieşit să-mi cumpăr ceva de mâncare, dar cred că îmi voi lua la pachet şi voi mânca la muncă, unde avem aer condiţionat. La terase e insuportabil să stai, pentru că aerul e sufocant”, a spus Liviu Cincă.

Nici măcar spaţiile de agrement amenajate pe A.I.Cuza de către Primărie nu i-a ademenit pe craioveni să iasă la o partidă de volei sau baschet. “E prea cald! Poate pe la 10 diseară vom ieşi din casă”, a afirmat Mihuţ Nelu, care coborâse din bloc pentru a-şi cumpăra apă minerală.

Urmează o răcire bruscă a vremii

Şi mâine se anunţă o zi la fel de toridă. De luni însă, odată cu un front atmosferic rece, care va traversa ţara noastră, schimbarea de temperatură va fi destul de drastică, mai ales la nivel de percepţie. Se aşteaptă maxime şi cu 10 grade mai mici. Cât despre ploi, tot de luni, vor cuprinde sudul şi sud-estul ţării, anunţă meteorologii.

Poliţişti, reprezentanţi ai studenţilor şi rectoratelor, dar şi procurori vor colabora pentru a identifica şi sancţiona abuzurile din mediul universit


Situaţiile neplăcute în care se complac studenţii pentru a trece un examen sau a obţine un loc în cămin i-au determinat pe liderii lor să înfiinţeze un organism care să combată astfel de fapte. DNA-ul studenţesc, aşa cum l-au numit iniţiatorii, a prins contur în aceste zile la Craiova.
Organismul recent înfiinţat va avea echipe de studenţi care vor urmări anunţurile celor care îşi vând locul în cămin, traficul cu locurile de cazare, şpaga dată la examene, fenomene vizibile şi în campusurile din Bănie, după cum susţin studenţii, dar şi alt gen de nereguli petrecute în mediul universitar craiovean.


Se vor organiza flagrante când nu te-aştepţi

“Urmează să încheiem un parteneriat cu rectoratul Universităţii şi cu poliţia universitară”, a precizat Claudiu Neagoe, preşedintele Convenţiei Organizaţiilor Studenţeşti (COS) din Universitatea din Craiova. Acesta a mai explicat că se va merge până la organizarea de flagrante.

La DNA-ul studenţesc pot fi denunţate practici ilegale, de la şpagă, trafic de influenţă, abuz de putere, agresiune de orice gen indiferent dacă sunt practicate de studenţi, profesori sau orice alt membru al mediului academic. “Oricine poate denunţa pe e-mail, sub păstrarea anonimatului orice formă de abatere de la practicile legale din mediul universitar”, a mai adăugat Claudiu Neagoe.

Adresă de e-mail pentru sesizarea abuzurilor

“Sunt convins că se vor reduce considerabil aceste practici. DNA-ul va funcţiona tot timpul anului, mai ales în sesiune, când e vorba de şpagă. Singura rugăminte este ca atunci când se trimit sesizări să fie date şi nume, pentru ca noi să putem organiza flagrantul. În anii anteriori se trimiteau informaţii, dar vorbeau doar de sumele de bani date, nu şi cui erau adresate. Reclamantul va beneficia de anonimat”, a adăugat preşedintele COS. Adresa de e-mail va fi publicată imediat ce reprezentanţii COS o vor pune la dispoziţia publicului.


Cei care fac parte din DNA-ul studenţesc vor răspunde sesizărilor venite din partea studenţilor, dar şi a profesorilor şi vor investiga în teren informaţiile primite. Reclamaţiile vor fi analizate de către o comisie, iar în cazul în care se vor dovedi abuzurile şi neregulile, raportul va fi înaintat organismelor cu prerogative să aplice sancţiuni.

Dolj: Verificări la casele de schimb valutar şi de amanet

În cursul zilei de azi, poliţiştii din cadrul Serviciului Poliţiei de Ordine Publică au executat o acţiune pentru prevenirea şi combaterea evenimentelor produse la casele de amanet şi la casele de schimb valutar, precum şi la staţiile de comercializare a produselor petroliere şi supermarket-uri. În timpul acţiunii au fost verificate 59 de societăţi comerciale, 33 case de schimb valutar şi amanet, 20 staţii de comercializare a produselor petroliere şi 6 supermarket-uri. Au fost constatate cinci fapte de natură contravenţională, pentru care au fost aplicate amenzi a căror valoare totală s-a ridicat la suma de 8.500 lei.