luni, 31 august 2009

Numărul cazurilor de gripă porcină din România a ajuns la 307

Numărul cazurilor de gripă porcină din România a ajuns la 307, în ultima săptămână Institutul Cantacuzino confirmând 26 de noi pacienţi infectaţi cu virusul A/H1N1. Potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătăţii, dintre cele 26 de cazuri noi confirmate, nouă au fost identificate în Bucureşti, şase cazuri în judeţul Mureş şi trei cazuri în judeţul Cluj, câte două cazuri în judeţele Ilfov şi Timiş şi câte un caz în judeţele Braşov, Galaţi, Mehedinţi şi Vâlcea. Majoritatea pacienţilor cu gripă porcină s-au întors din diverse ţări, precum Bulgaria, Spania, Anglia, Grecia şi Cehia. Până în prezent, în decurs de cinci luni, aproape 2.200 de persoane din întreaga lume au căzut victime pandemiei, potrivit ultimelor date ale OMS, care a înregistrat peste 209.000 de cazuri de îmbolnăvire într-un total de 177 de ţări

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu